miercuri, 16 septembrie, 2026

VIDEO Logan distrus de flăcări, lângă o grădiniță din Buzău. Focul a pornit de la un cablu defect

VIDEO Logan distrus de flăcări, lângă o grădiniță din Buzău. Focul a pornit de la un cablu defect

Facebook
Twitter
Email

Un autoturism a ars ca o torță, miercuri seară, pe strada Fagului, din cartierul buzoian Micro 3, la doar câțiva pași de o grădiniță. Flăcările au izbucnit violent și au cuprins rapid mașina, care a fost mistuită în întregime în doar câteva minute, în ciuda intervenției prompte a pompierilor.

Este vorba despre un Logan folosit pentru transport în regim ride-sharing. Autoturismul era parcat pe trotuar, înconjurat de alte mașini, în momentul în care a izbucnit incendiul.

Un tânăr care s-ar fi aflat în interior a reușit să iasă la timp. El le-a spus polițiștilor că, inițial, a observat fum ieșind din bord, iar de teamă s-a îndepărtat imediat de vehicul.

Flăcările s-au extins cu repeziciune, iar mașina a fost cuprinsă în totalitate de foc. La fața locului au intervenit pompierii cu o autospecială de stingere și un echipaj SMURD.

Din fericire, incidentul nu s-a soldat cu victime. Primele concluzii ale pompierilor indică drept cauză probabilă a incendiului un scurtcircuit produs la un cablu electric defect.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.