Cifre îngrijorătoare în județul Buzău, în ceea ce privește cazurile de violență domestică. Anul trecut, peste 6.000 de femei au cerut ajutorul Poliției după ce ar fi fost agresate de partenerii de viață. Practic, o mare parte din activitatea zilnică a polițiștilor a presupus gestionarea unor astfel de intervenții.
În 303 situații, viața victimelor a fost pusă în pericol, motiv pentru care au fost emise tot atâtea ordine de protecție provizorii. La fel ca în anii trecuți, majoritatea cazurilor provin din mediul rural.
În 2025, 122 de buzoieni au fost obligați să poarte dispozitive electronice de supraveghere. Cu toate acestea, unii agresori au continuat abuzurile, ajungând ulterior în fața instanței de judecată.
Victimele violenței domestice pot solicita oricând ajutorul polițiștilor, apelând numărul unic de urgență 112 sau linia gratuită 0800.500.333.








