miercuri, 16 septembrie, 2026

Circulație îngreunată pe DN 10, în zona Sătuc

Circulație îngreunată pe DN 10, în zona Sătuc

Img 20260205 Wa0015
Facebook
Twitter
Email

Traficul rutier se desfășoară cu dificultate pe DN 10, în zona localității Sătuc, din cauza acumulărilor mari de apă pe carosabil și a aluviunilor aduse de pe versanți, ca urmare a condițiilor meteo nefavorabile din ultimele ore.

Potrivit informațiilor transmise de autorități, drumarii intervin la fața locului cu utilaje pentru îndepărtarea materialului depus pe partea carosabilă și pentru asigurarea condițiilor minime de siguranță a traficului. Până la remedierea completă a situației, șoferii sunt sfătuiți să circule cu prudență sporită, să reducă viteza și, pe cât posibil, să evite zona.

Autoritățile atrag atenția că problemele de pe DN 10 nu sunt izolate. În zona localității Gura Siriului, între km 73+000 și km 95+000, se menține un risc foarte mare de căderi de pietre și bolovani pe carosabil, din cauza ploilor abundente și a fenomenului de îngheț–dezgheț. Șoferii sunt îndemnați să respecte semnalizarea rutieră și recomandările autorităților pentru evitarea producerii unor evenimente rutiere.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.