Pentru sătenii din Bărăgan, Boboteaza rămâne mai mult decât o sărbătoare religioasă. Este ziua în care tradiția, mândria locală și dragostea pentru cai ies la iveală într-un adevărat spectacol pe ulițele satelor.
După ritualul sfințirii, caii sunt scoși la paradă, iar străzile prind viață. Căruțașii își conduc animalele cu pricepere, într-o demonstrație de îndemânare și eleganță, moștenită din generație în generație.
Momentul central îl reprezintă botezul cailor, oficiat de preoți, care sfințesc animalele considerate, odinioară, indispensabile gospodăriilor din zonă.
În localitatea Călțuna, sat vecin, atenția s-a mutat asupra poneilor, care au atras privirile copiilor și ale adulților deopotrivă. Cei mici vorbesc cu mândrie despre animalele lor, pe care le îngrijesc zilnic și le consideră parte din familie.
La Smeeni, tradiția creșterii cailor are rădăcini adânci. Pe vremuri, aproape una din cinci familii avea cel puțin un cal, folosit la muncile câmpului și ca principal mijloc de tracțiune. Odată cu apariția utilajelor agricole moderne, caii au fost înlocuiți treptat de tractoare și motocultoare, iar numărul lor a scăzut considerabil.
Chiar și așa, pentru unii localnici, calul nu este doar un animal, ci o moștenire vie.
Copiii învață încă de mici să călărească și să îngrijească animalele, păstrând vie o tradiție care definește identitatea satului și care, an de an, de Bobotează, adună comunitatea în jurul acelorași valori.









