Iarna pe uliță e simplă și adevărată, ca pe vremuri sau ca-n poezia lui Coșbuc. În satele de deal ale Buzăului, copilăria încă înseamnă zăpadă, sanie și multă veselie. Așa a fost și în a doua zi de Crăciun, în satul Costomiru, comuna Pardoși.
După ninsorile din ultimele zile, drumul principal din sat s-a transformat într-un derdeluș numai bun de dat cu sania. De dimineață și până spre seară, copiii au urcat și au coborât panta în viteză, cu râsete și voie bună.
Fără telefoane și fără alte distracții moderne, cei mici se bucură de fiecare coborâre. Nici măcar căzăturile nu îi opresc din joacă. Se ridică, se scutură de zăpadă și pornesc din nou la deal, nerăbdători să mai alunece o dată.








