Sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat s-a încheiat, odată cu afișarea rezultatelor. Au promovat numai 23,4 la sută dintre elevii cei prezenți la examen. Un număr de 938 de elevi din Buzău s-au înscris pentru a repeta examenul maturității însă doar 786 s-au prezentat la examene. Dintre aceștia, numai 184 de candidați au obținut note de trecere.
Potrivit conducerii Inspectoratului Școlar Județean Buzău, predomină mediile cuprinse între 6.00 și 6.99 și numai un elev a obținut o medie mai mare de 8.00. Examenul a fost tratat cu superficialitate, spun reprezentanții IȘJ Buzău, dovadă fiind faptul că jumătate dintre elevii care au susținut examenele din cadrul sesiunii de toamnă a Bacalaureatului au predat tezele goale.
În aceste condiții, oficialii din învățământ spun că nu este exclus ca pe viitor să se renunțe la organizarea sesiunii de toamnă a examenului de Bacalaureat.








