Consiliul Municipal Buzău a aprobat joi un proiect de hotărâre care interzice circulaţia trotinetelor electrice în anumite zone din oraş, în urma numeroaselor reclamaţii primite de la cetăţeni şi a incidentelor în care au fost implicaţi utilizatorii acestor vehicule.
Potrivit documentului, trotinetele electrice nu vor mai putea fi folosite în parcuri, locuri de joacă, terenuri de sport, curţile şcolilor şi în zona pietonală din centrul oraşului. De asemenea, interdicţia se aplică şi pe străzile Cuza Vodă şi Aleea Trandafirilor, din centrul municipiului.
În timpul şedinţei, directorul Poliţiei Locale Buzău, Adrian Teodorescu, a explicat că măsura este necesară, deoarece „numărul accidentelor în care sunt implicaţi buzoienii care folosesc trotinetele electrice a crescut semnificativ în ultimii ani”.
Consilierul local PNL Irinel Cîrstea a propus ca autorităţile să amenajeze un spaţiu special destinat tinerilor care utilizează trotinetele electrice, pentru ca aceştia să se poată deplasa în siguranţă, fără a-i deranja pe ceilalţi participanţi la trafic.
Proiectul a fost adoptat cu 20 de voturi „pentru” şi o abţinere. Cei care nu respectă noile restricţii riscă amenzi cuprinse între 500 şi 1.500 de lei.








