Funcționarii publici din primăriile afiliate Sindicatului Național SCOR au declanșat astăzi un protest pe termen nedeterminat, ca reacție la măsurile propuse de Guvern în pachetul 2 de reformă. Aceștia refuză să lucreze cu publicul până când autoritățile centrale nu renunță la tăierile de personal. Protestul a fost declanșat și la Primăria Pârscov, unde serviciile cu publicul au fost suspendate pe întreaga durată a programului, de la 8:00 la 14:00.
În comuna Pârscov, cu 5.200 de locuitori, personalul primăriei numără, după reducerea de 10% aplicată anul trecut, 29 de funcționari. Noul pachet de reformă prevede o reducere suplimentară de 25%, ceea ce ar însemna că vor rămâne doar 22 de angajați.
„Activitatea cu publicul va fi afectată. Deja suntem supraîncărcați pe anumite domenii, precum impozite și taxe, asistență socială, unde cerințele sunt din ce în ce mai mari”, spune Adrian Marin, secretar general al Primăriei Pârscov.
Măsura ar lovi serios serviciile unde lucrează câte doi funcționari, spun greviștii.
„La noi e mult de lucru. În compartimentul nostru suntem doar eu și colega mea, noi ținem locul”, afirmă Luminița Boboc, funcționar taxe și impozite, Primăria Pârscov.
Unii angajați se tem că își vor pierde locurile de muncă și că nu vor mai putea să-și achite obligațiile financiare.
„Suntem tineri, avem rate, avem credite la bănci și tot așa”, spune Lidia Stoica, funcționar Registrul Agricol, Primăria Pârscov.
Disponibilizările anunțate îi îngrijorează și pe primari, care avertizează că va scădea colectarea impozitelor și taxelor locale.
„Mai ales că de la 1 ianuarie 2026 se vor majora impozitele, rata de încasare va fi mult mai mică. Oamenii vor veni și nu vor mai putea să-și achite obligațiile, dacă vom rămâne cu un singur angajat”, declară Daniel Mihai, primarul comunei Pârscov.
Sindicatul SCOR are în județul Buzău aproape 600 de membri din 44 de primării. Fiecare unitate administrativ-teritorială a primit notificări prin care li se cere membrilor să susțină protestul inițiat la nivel central, urmând ca fiecare primărie să decidă dacă se alătură sau nu.









