miercuri, 16 septembrie, 2026

Anul Nou și visul revederii familiei. Povestea unui manager sirian integrat în comunitatea buzoiană

Anul Nou și visul revederii familiei. Povestea unui manager sirian integrat în comunitatea buzoiană

Facebook
Twitter
Email

Anul Nou aduce cu sine speranțe mari pentru sirienii stabiliți în România, în special pentru cei care tânjesc după revederea familiilor și prietenilor rămași în Siria, în urma căderii regimului totalitar. Printre aceștia se numără și Rolan Saab, un sirian care trăiește de doi ani în Buzău alături de soția sa, româncă.

Rolan este manager la Restaurant Garden din Buzău, unde coordonează o echipă multiculturală, predominant formată din angajați din Asia. Cu un talent remarcabil de comunicare și seriozitate, el este liantul între ospătarii români și bucătarii asiatici, majoritatea din Nepal, oferind un mediu de lucru armonios.

Rolan s-a stabilit la Buzău cu doi ani în urmă, iar experiența sa din localuri din Orientul Mijlociu l-a ajutat să se integreze rapid în comunitatea locală și să câștige respectul colegilor. „Este foarte bun, ca și manager, foarte bun manager”, afirmă un ospătar român.

Deși și-a construit o viață nouă în România, Rolan își păstrează legătura cu Siria prin intermediul social-media și al telefonului. „Sunt departe de familia mea de aproape 13 ani. Îi contactez doar prin social-media și prin telefon. E greu pentru mine să fiu așa departe de casă în toți acești ani”, mărturisește el.

Transformările recente din Siria au reaprins speranța pentru mulți sirieni din România. „Mulțumită lui Dumnezeu, situația se îmbunătățește acum și cât de curând vom putea ajunge acolo. Voi putea să îmi revăd mama, fratele, sora, cumnații, copiii lor. Nu-mi mai pot vedea tatăl pentru că a murit în 2020″, spune Rolan cu optimism.

În contextul actual, datele arată că aproximativ 84.000 de muncitori străini au drept de angajare în România, deși guvernul a stabilit un contingent anual de 100.000 de persoane în ultimii trei ani. Totuși, mulți dintre aceștia nu rămân în țară, migrând spre alte state membre ale Uniunii Europene în căutarea unor oportunități.

 

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.