Moarte învăluită în mister în localitatea buzoiană Cernăteşti. Un bărbat de 45 de ani, fost gardian public, a fost găsit mort chiar în propria locuinţă, cu un cuţit înfipt în inimă. Nimeni nu ştie exact ce s-a întâmplat dar se bănuieşte că la mijloc ar fi vorba de o sinucidere. UPDATE: Concubina bărbatului din Cernăteşti, găsit fără suflare, noaptea trecută, în propria locuinţă, a fost reţinută în această după-amiază. Anchetatorii au bănuiala că ea este autoarea omorului, așa că au trimis-o pe femeie în arest.
Pe numele femeii a fost emisă o ordonanţă de reţinere, iar mâine ea va fi trimisă în instanţă, unde judecătorii vor decide dacă va rămîne după gratii cât timp va fi cercetată pentru omor.
Tragedia s-a petrecut marţi seara, în jurul orei 21. Martorii spun că bărbatul era cunoscut în localitate ca fiind un om liniştit care, chiar dacă obişnuia să mai consume băuturi alcoolice, nu provoca scandal. Din acest motiv vecinii sunt şocaţi de cele întâmplate şi nu-şi pot explica cum s-a petrecut grozăvia.
Sunt săteni care spun că l-ar fi vazut pe bărbat cu puţin timp înainte de a muri cred că tragedia a fost provocată de o ceartă conjugală .
Anchetatorii nu exclud deocamdată nicio ipoteză, dar spun că va mai dura până vor afla cum s-a petrecut nenorocirea.
Cadavrul a fost transportat la SML Buzău pentru efectuarea necropsiei care va stabili cauza decesului.








