Un eveniment rutier, produs astăzi pe strada Frăsinet, putea avea consecințe grave. Un autoturism de Buzău a intrat într-un stâlp de iluminat public, după ce a acroșat o mașină al cărei șofer nu s-a asigurat când a trecut de pe o bandă pe alta. Tamponarea s-a soldat cu pagube materiale.
Potrivit polițiștilor, autoturismul de Buzău, condus de un bărbat de 38 de ani, care mai avea un pasager lângă el, circula pe banda de lângă bordură, dinspre Aurora Mall, către Contactoare, atunci când brusc i-a intrat în față un alt autoturism.
Cele două mașini s-au acroșat iar cea condusă de buzoian a ieșit de pe carosabil și s-a proptit într-un stâlp al rețelei de iluminat stradal. În autoturismul care a trecut de pe banda doi pe banda unu se aflau șoferul, în vârstă de 55 de ani, și un pasager, ambii din Brăila.
Din coliziune au rezultat doar pagube materiale. Pentru că mașina brăileanului nu era înmatriculată în România, cel mai probabil șoferul vinovat va plăti din buzunarele proprii reparațiile la autoturismul de Buzău dar și la stâlpul avariat în urma evenimentului rutier.











