miercuri, 16 septembrie, 2026

Alegeri locale 2016. Află numele consilierilor pe mâinile cărora a intrat soarta județului. Trei medici și un deputat, în noul CJ

Alegeri locale 2016. Află numele consilierilor pe mâinile cărora a intrat soarta județului. Trei medici și un deputat, în noul CJ

Facebook
Twitter
Email

PSD a obținut cele mai multe mandate în Consiliul Județean Buzău, câștigând 53,33 % din sufragii. PNL Buzău s-a clasat pe locul al doilea, cu 23,16 %, formațiunea lui Mircea Geoană, PSRO – 5,48 % iar ALDE a strâns un procent de 5,27%. Celelalte partide – PRU, PM, BUN, PRM,UNPR, PER dar și Mircea Ion candidatul independent pe lista de consilieri județeni nu au obținut depășit pragul de 5 procente, necesar pentru a aspira la o astfel de funcție.

În urma alegerilor de pe 5 iunie 2016, social-democrații s-au ales cu 20 de mandate, PNL are nouă mandate, iar ALDE și PSRo au câte două mandate fiecare.

Preşedintele miniparlamentului judeţean pentru următorii patru ani va fi Petre Emanoil Neagu, cel care a preluat conducerea instituţiei de pe Bulevardul Nicolae Bălcescu după suspendarea preşedintelui ales prin vot în 2012, Marian Cristinel Bîgiu.

De remarcat că în componenţa noului consiliu judeţean sunt mulţi dintre vechii consilieri judeţeni. De asemenea, printre aleşii locali pe mâinile cărora va intra soarta judeţului se află trei medici, doi de la PSD, Karmencita Pricop şi Paul Rânja, şi unul de la PNL, Adrian Zoican.

Iată componența viitorului Consiliu Județean Buzău:

PSD:
1. Neagu Petre Emanoil
2. Petre Adrian Robert
3. Lungu Romeo Daniel
4. Pricop Karmencita
5. Baciu Gabriel Paul
6. Pitiș Cornel
7. Popescu Ion
8. Muzgoci Constantin Doru
9. Rânja Paul Eugen
10. Alexandrescu Gabriel Adrian
11. Diaconiță Cornel
12. Bogdan Ion
13. Nicoară Silviu
14. Gubandru Aurel
15. Burada Petre
16. Mocanu Viorel
17. Măntoiu Ion
18. Bîrlă Marian
19. Rotaru Eduard
20. Panait Mariana Eliza

PNL:
21. Ioan Caton Mateeșescu
22. Dorin Bădulescu
23. Raul Florescu
24. Nicolae Mărăcine
25. Georgian Calotă
26. Ion Nicolae
27. Adrian Zoican
28. Claudiu Carpen
29. Emilia Babiuc

PSRo:
30. Adrian Mocanu
31. Adrian Ghiveciu

ALDE:
32. Mihai Cristescu
33. Nicolae Voinea

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.