Consiliul Local al comunei Vadu Pași a adoptat hotărârea privind rectificarea bugetului pe anul 2023 și a listei de investiții, în cadrul ședinței din data de 27 aprilie, după cum urmează:


Consiliul Local al comunei Vadu Pași a adoptat hotărârea privind rectificarea bugetului pe anul 2023 și a listei de investiții, în cadrul ședinței din data de 27 aprilie, după cum urmează:


Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.
URMĂREȘTE-NE PE FACEBOOK

Veste bună pentru șoferii care sunt nevoiți să tranziteze DN 10 Brașov – Buzău. Au fost finalizate lucrările de întreținere periodică pe o lungime totală

Un drum spectaculos, la peste 800 de metri altitudine, ar putea lega Valea Slănicului de Transilvania și ar deschide o nouă rută către munte. Proiectul

O descoperire rară aduce noi informații despre armele folosite de daci în urmă cu mai bine de două milenii. Arheologii au găsit la Cârlomănești, în

Laptele, mărul și cornul revin pe băncile elevilor buzoieni începând de săptămâna viitoare. Anunțul a fost făcut de conducerea Consiliului Județean Buzău, după ședința extraordinară

Trecerea bruscă de la vară la toamnă poate avea un impact puternic asupra pielii. Este avertismentul medicilor dermatologi, care atrag atenția că vremea rece poate