miercuri, 16 septembrie, 2026

VIDEO Doi pui de pisică au fost salvați după ce pompierii au coborât zece metri într-o fântână secată

VIDEO Doi pui de pisică au fost salvați după ce pompierii au coborât zece metri într-o fântână secată

Facebook
Twitter
Email

O intervenție mai specială a pompierilor a avut loc sâmbătă seară într-un sat din județul Buzău. Doi pui de pisică au fost aduși la suprafață de pe fundul unei fântâni adânci, unde au stat captivi cel puțin două zile. Sătenii care au alertat autoritățile cred că pisoii au fost aruncați de cineva.

Un apel la 112 venit de la o femeie din comuna Smeeni, satul Moisica, a mobilizat un echipaj al ISU Buzău, care în mai puțin de o jumătate de oră a ajuns la locul intervenției.

Dintr-o fântână secată, aflată lângă drumul național DN2C, se auzea mieunatul mai multor pisoi, care cel mai probabil au fost aruncați de cineva pe fundul puțului, pentru a scăpa de ei.

Salvatorii sosiți la fata locului au intrat cu o scară si au scos două pisicuțe la suprafață, spre bucuria și satisfacția celor care au alertat autoritățile de existenta lor acolo.

Oamenii spun că sunetele puilor de pisică s-au auzit necontenit preț de două zile, însă nimeni nu a îndrăznit să coboare în fântâna adâncă de peste zece metri, pentru a le salva.

Într-un final, o femeie și-a făcut curaj și a sunat la 112, cerând ajutor de la Poliția Animalelor.

Oamenii spun că fântâna cu pricina este nefolosită de ani de zile, iar puii de pisică nu plecau singuri de lângă mama lor și nu aveau cum să cadă accidental în ea. Pisicuțele au fost adoptate de familia care a alertat poliția.

Polițiștii din Smeeni, împreună cu un vecin, au acoperit gura fântânii, mai ales ca aceasta se află în apropierea trotuarului, loc circulat frecvent de oamenii din satele comunei Smeeni.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.