Comisarii Gărzii de Mediu au descins la firma care deține halele distruse zilele trecute în incendiul din zona industrială a Buzăului. Aceștia au descoperit, printre altele, că în aceste spații se efectuau activități pentru care nu există autorizații de mediu.
La momentul producerii incendiului, pe amplasament funcționa moara de marunțire-măcinare deșeuri lemnoase și deșeuri hârtie și carton.
De asemenea, în interioarul unei hale erau depozitate deșeuri de rumeguș și lemn, în curtea imobilului, în hale și între hale, erau deșeuri depozitate în saci de rafie, big-bax-uri și vracș
Deșeuri de plastic, în mare parte granulat, erau depozitate lângă hale, în saci de rafie. De asemenea, în două hale erau depozitate profil compozit wpc-produs finit.
Potrivit Gărzii de Mediu, societatea desfășura la punctul de lucru două activități ce se autorizează din punct de vedere al protecției mediului, fără a deține autorizație de mediu.
Este vorba despre colectarea deșeurilor nepericuloase, rumeguș și mase plastice, precum și tratarea și eliminarea deșeurilor nepericuloase, rezultate din măcinarea rumegușului, deșeurilor de lemn, hârtiei și cartonului în instalație tip moară.
Societatea a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare totală de 85.000 lei pentru funcționarea fără a deține autorizație de mediu și pentru că nu s-a supus tuturor procedurilor și cerintelor legale care conduc la prevenirea, eliminarea sau reducerea impactului asupra aerului înconjurător și a mediului ca întreg.
Printre măsurile impuse de comisarii Gărzii de Mediu se numără interzicerea activităților care necesită autorizație de mediu, la punctul de lucru situat pe strada Aurel Vlaicu, din Buzău.








