Ministerul Sănătății a aprobat solicitarea autorităților buzoiene de a transforma spitalul de la Smeeni în unitate pentru bolnavii infectați cu SARS-CoV-2, în condițiile în care celelalte unități spitalicești sunt supraaglomerate.
În spitalul de la Smeeni vor fi amenajate pentru pacienții cu Covid-19, cu forme ușoare și medii de boală, 35 de paturi.
Unitatea medicală dispune de 16 concentratoare de oxigen, de câte 5 litri, care vor fi folosite pentru bolnavii care vor avea nevoie de suport pentru a respira.
De asemenea, marți după-amiază, Ministerul Sănătății a aprobat ca și Spitalul CFR din Buzău să devină unitate suport Covid.
În Spitalul CFR ar urma să fie amenajate 24 de paturi pentru buzoienii infectați cu SARS-CoV-2.








