Direcția de Sănătate Publică Buzău raportează, în ultimele 24 de ore, 196 de cazuri noi de infectare cu virusul SARS-CoV-2 și alte două cazuri de reinfectare, la nivelul județului Buzău.
Potrivit DSP, pacienții au vârste cuprinse între 2 luni și 87 de ani. Direcția de Sănătate Publică a raportat și trei decese.
Este vorba despre pacienți în vârstă de 62, 67, respectiv 84 de ani. Aceștia sufereau de insuficiență cardiacă, boală cerebro-vasculară, diabet zaharat tip II.
Duminică, un număr de 225 cazuri noi de infectare şi unul de reinfectare cu noul coronavirus au fost raportate în judeţul Buzău, din 724 buzoieni care s-au testat în acelaşi interval de timp.
De asemenea, s-au raportat şi două decese. Este vorba despre două femei din Buzău, respectiv comuna Cătina, de 84 şi 72 de ani.








