miercuri, 16 septembrie, 2026

Bolid surprins de radar cu aproape 200 de km/h în localitate. Șoferul fusese indus în eroare de o aplicație de mobil

Bolid surprins de radar cu aproape 200 de km/h în localitate. Șoferul fusese indus în eroare de o aplicație de mobil

Facebook
Twitter
Email

Radarele amplasate pe drumurile din judeţul Buzău au înregistrat 49 de autovehicule ce se deplasau cu viteze mai mari decât limitele maxime admise. Un tânăr a fost prins conducând cu viteza de 182 de km/h pe DN2 E85, în localitate.

Împotriva a 11 conducători auto s-a luat, pe lângă sancţiunea contravenţională, şi măsura complementară a reţinerii permisului de conducere pentru următoarele 90 de zile.

Printre cei 11 conducători auto care au rămas fără permis s-a numărat și un tânăr în vârstă de 28 de ani, din Ialomița. Acesta a fost prins conducând cu viteza de 182 de km/h pe DN2 E85, în localitatea Limpeziș.

Tânărul se îndrepta spre București pentru a-și petrece week-end-ul acolo. El se afla împreună cu alți doi prieteni în mașină. Fuseseră în vizită în Buzău, apoi s-au gândit să petreacă finalul de săptămână în Capitală.

Văzând că aplicațiile de pe telefon nu indicau prezența vreunui radar în zonă, ialomițeanul aflat la volanul unui bolid cu mulți cai putere a apăsat pedala de accelerație mult peste limita legală.

Pentru inconștiența de care a dat dovadă tânărul a rămas fără permis pentru o perioadă de 90 de zile.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.