miercuri, 16 septembrie, 2026

FOTO Trei vite au pierit într-un incendiu care a izbucnit într-o gospodărie din Gherăseni

FOTO Trei vite au pierit într-un incendiu care a izbucnit într-o gospodărie din Gherăseni

Facebook
Twitter
Email

Un incendiu puternic a izbucnit marți după-amiază în comuna buzoiană Gherăseni. Au fost cuprinse de flăcări anexele unei gospodării, structura fiind afectată pe o suprafață de aproximativ 70 de metri pătrați.

Au ars câteva tone de furaje iar trei bovine care se aflau în interiorul grajdului au murit din cauza fumului.

Detașamentul de Pompieri Buzău a ajuns la intervenție cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă. Aceștia au localizat incendiul și lucrează la lichidarea lui.

O anchetă a specialiștilor va stabili cauza incendiului soldat cu pagube materiale.

Arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deșeurilor şi a altor materiale combustibile se poate sancţiona contravenţional de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență cu amenzi cuprinse între 1.000 – 2.500 lei.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.