miercuri, 16 septembrie, 2026

Fratele primarului din Calvini, acuzat că l-a lovit cu mașina pe fostul viceprimar al comunei

Fratele primarului din Calvini, acuzat că l-a lovit cu mașina pe fostul viceprimar al comunei

Facebook
Twitter
Email

Polițiștii orașului Pătârlagele cercetează un incident sesizat în jurul prânzului, la 112, de către un localnic din comuna Calvini. Fostul viceprimar al comunei, Vasile Bănică, a anunțat autoritățile că a fost acroșat cu oglinda mașinii de un consătean, Vasile Curelea. Acesta este fratele primarului Nicolae Curelea, iar între cei doi ar fi existat miercuri un conflict în sediul Primăriei din Calvini.

Mai mulți martori spun că Vasile Bănică, fostul viceprimar al comunei, stătea de vorbă cu un bărbat pe marginea drumului când fratele primarului a venit cu o camionetă și s-a îndreptat spre cei doi, lovindu-l cu oglinda pe fostul viceprimar, după care ar fi fugit.

Fostul viceprimar al comunei Calvini, a anunțat incidentul la 112, însă, la prima vedere, se pare că nu a suferit vătămări corporale și nici nu ar fi solicitat asistență medicală.

Cazul a fost preluat de polițiști de la Poliția orașului Pătârlagele și fac cerectări la locul incidentului. În zonă este așteptat și un procuror care va decide încadrarea fapte, în cazul în care acuzațiile se confirmă.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.