miercuri, 16 septembrie, 2026

A fost înregistrat un nou deces în rândul pacienților din Buzău confirmați cu COVID-19

A fost înregistrat un nou deces în rândul pacienților din Buzău confirmați cu COVID-19

Facebook
Twitter
Email

Potrivit DSP Buzău, a fost înregistrat pe data de 7 iunie al cincilea deces în rândul pacienților confirmați cu COVID-19. Este vorba despre un bărbat care era internat în Spitalul Municipal Râmnicu Sărat.

Pacientul în vârstă de 62 de ani a fost confirmat cu COVID-19 în data de 5.06.2020, în Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență Buzău.

Figura la comorbidități cu diabet zaharat insulino-dependent, nefropatie diabetică, AVC sechelar, boală coronariană ischemică.

Conform datelor Direcției de Sănătate Publică, în județul Buzău a mai fost confirmat un caz de infectare cu COVID-19. Numărul total de cazuri pozitive la nivelul județului a ajuns la 234.

Cazul cu numărul 234 este un pacient sex feminin, 61 de ani, asimptomatică, internată la Secția PNF a Spitalului Județean de Urgență Buzău (izolată).

Pacienta a fost internată la Spitalul Municipal Râmnicu Sărat. Ancheta epidemiologică este în desfășurare.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.