Social-democrații buzoieni îl așteaptă astăzi pe președintele Liviu Dragnea, invitat să participe la ședința Comitetului Executiv al organizației, în cadrul căreia ar urma să fie desemnat candidatul pentru Primăria Buzău. Întâlnirea cu membrii PSD este programată în sala Consiliului Județean, după ora 15.00.
În prezent, PSD Buzău are doi candidați pentru intrarea în cursa electorală. Este vorba despre omul de afaceri Constantin Toma, față de care președintele Marcel Ciolacu și-a exprimat deja susținerea, și de viceprimarul cu atribuții de primar, Fănică Bârlă, intrat recent în lupta pentru desemnarea candidatului.
Constantin Toma (57 de ani) este fost senator PSD în legislatura 2000-2004. El a declarat că, dacă va ajunge primar, va comanda un audit la Palatul Comunal.
De cealaltă parte, Fănică Bârlă (59 de ani), se află în administrație din anul 2000, ocupând funcția de viceprimar al municipiului vreme de opt ani. Săptămâna trecută, el a cerut conducerii PSD să fie inclus în sondajele pentru desemnarea candidatului la Primărie.








