Trei mașini au fost implicate, duminică, într-un acident de circulație produs pe drumul european E85, între Hanul lui Țință și localitatea Spătaru. Două persoane au fost rănite.
În timp ce se deplasa dinspre București spre Buzău, o tânără aflată la volanul unui autoturism Skoda a încercat să depășească pe interior un autoturism Dacia Nova, condus de un bărbat de 59 de ani, din Pârscov, care circula în același sens.
Atunci când a ajuns în dreptul Daciei, șoferița s-a pierdut și a acroșat autoturismul din stânga, pe care l-a proiectat pe contrasens, sub o autocisternă care se deplasa din sens opus.
Puțin a lipsit ca Dacia să nu fie spulberată de TIR, autoturismul fiind însă puternic avariat în urma impactului cu partea din lateral-spate a camionului.
Șoferul autoturismului Dacia a scăpat nevătămat din accident, însă soția sa și un alt pasager din autoturism au avut nevoie de îngrijiri medicale, cei doi fiind transportați cu două ambulanțe la Spitalul Județean de Urgență Buzău.
În zonă traficul s-a desfășurat cu dificultate, până la îndepărtarea mașinilor implicate în accident de pe carosabil. Polițiștii au deschis o anchetă și continuă cercetările.








