miercuri, 16 septembrie, 2026

VIDEO Locatari scoși din apartamente, la Râmnicu Sărat, după izbucnirea unui incendiu

VIDEO Locatari scoși din apartamente, la Râmnicu Sărat, după izbucnirea unui incendiu

Facebook
Twitter
Email

Pompierii au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un apartament situat pe strada Lalelelor, din municipiul Râmnicu Sărat. A fost necesară evacuarea mai multor locatari pe durata intervenției. O conductă de apă s-a spart, inundând apartamentele de la etajele inferioare.

Duminică, o femeie a sunat la 112 și a anunțat că apartamentul său, situat la etajul al doilea al blocului, a luat foc. Flăcările ar fi izbucnit în bucătărie.

La scurti timp, pompierii din oraș s-au deplasat la fața locului cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și cu o ambulanță SMURD.

Șase persoane, printre care și un minor, au fost evacuate pe durata intervenției. O persoană care a suferit un atac de panică a primit îngrijiri medicale din partea echipajului SMURD.

Incendiul a izbucnit în bucătărie și a fost localizat înainte de a se extinde și la celelalte încăperi. Flăcările au distrus o conductă de apă, provocând inundarea apartamentelor de la etajul întâi și parter, de pe coloană.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.