miercuri, 16 septembrie, 2026

Apel pe Facebook, pentru salvarea unei profesoare din Buzău care a fost accidentată pe trecerea de pietoni, de către un șofer grăbit

Apel pe Facebook, pentru salvarea unei profesoare din Buzău care a fost accidentată pe trecerea de pietoni, de către un șofer grăbit

Facebook
Twitter
Email
Foști și actuali elevi, colegi de catedră și buzoieni cu suflet mare sunt îndemnați de reprezentanții Colegiului Agricol din Buzău să doneze sânge pentru profesoara Luminița Antonescu, internată la Spitalul Județean de Urgență Buzău în urma unui accident rutier. 

Luminița Antonescu este profesor de limba și literatura română la Colegiul Agricol „Dr. Constantin Angelescu” din Buzău. Sâmbătă seară, femeia a fost accidentată grav pe trecerea de pietoni, în timp ce traversa regulamentar pe E85, pe raza localității Poșta Câlnău. 
 
Potrivit reprezentanților IPJ Buzău, femeia în vârstă de 54 de ani a fost acroșată de către un șofer din Focșani, care se deplasa dinspre Buzău către Râmnicu Sărat. O ambulanță a transportat-o la Spitalul Județean de Urgență Buzău, unde a început lupta pentru supraviețuire.
 
Potrivit apelului făcut de reprezentanții liceului, profesoara are nevoie de sânge grupa AB4. Donatorii sunt chemați luni 18 ianuarie 2016, la Centrul de Transuzii din strada General Grigore Baștan, nr. 2.
 
Recomandarea medicilor a fost ca profesoara Luminița Antonescu să fi transportată la un spital din Capitală, însă demersul este îngreunat din cauza condițiilor meteo neprielnice.
 

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.