miercuri, 16 septembrie, 2026

VIDEO Accident cu cinci răniți, lângă Buzău, din cauza unei șoferițe neatente

VIDEO Accident cu cinci răniți, lângă Buzău, din cauza unei șoferițe neatente

Facebook
Twitter
Email

Neatenția unei șoferițe din București a generat, duminică seară, un grav accident rutier pe DN2 E85, aproape de municipiul Buzău. Mașina acesteia a pătruns pe contrasens şi s-a izbit violent de un autoturism care circula regulamentar. După coliziune, una dintre mașini a luat foc. Cinci persoane au ajuns la spital.

În timp ce conducea un autoturism din direcția Buzău către București, o femeie în vârsta de 49 de ani din București a pătruns pe contrasens, moment în care a intrat în coliziune cu un autovehicul care circula regulamentar.

Cea de-a doua mașină era condusă de un bărbat de 30 de ani din comuna buzoiană Vadu Pașii. După coliziune, Opelul condus de bucureșteancă a luat foc, iar primii care au sărit în ajutor au fost câțiva șoferi care au fost martori la incident. Flăcările au fost stinse de primul echipaj de pompieri care a sosit la intervenție.

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea celor doi conducători auto și a încă trei femei, toate din autoturismul care circula dinspre București. Este vorba despre două pasagere, din Vadu Pașii, de 32, respectiv 24 de ani, și o tânără de 31 de ani, din comuna Podgoria.

Victimele au fost transportate la spitalul Județean de Urgență Buzău, în vederea acordării de îngrijiri medicale. Șoferița vinovată de producerea accidentului a ajuns în stare gravă la spital, însă a fost stabilizată. Ceilalți răniți au suferit leziuni care nu pun viața în pericol.

Traficul auto a fost reluat după mai bine de două ore de la producerea accidentului. Poliția a întocmit dosar penal și continuă cercetările.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.