miercuri, 16 septembrie, 2026

Tarifele maxime practicate de taximetriștii din Buzău au fost majorate

Tarifele maxime practicate de taximetriștii din Buzău au fost majorate

Facebook
Twitter
Email

Tarifele practicate de taximetriştii din Buzău au fost modificate, la cererea acestora. În acest sens a fost inițiat un proiect de hotărâre privind stabilirea tarifului de distanță maximal unic pentru serviciul de transport public local de persoane în regim de taxi.

Potrivit proiectului aflat pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local Municipal de luni, tariful maximal va fi de 3,5 lei/km, cu un leu, mai mult decât este în prezent.

De asemenea tariful pe timp de noapte va fi plafonat la 5,2 lei/km, inclusiv T.V.A.. Aceste modificări sunt justificate de taximetrişti prin faptul că au crescut costurile de manoperă ale serviciilor de întreţinere autovehiculelor şi totodată ale pieselor şi consumabilelor, iar prețul carburantului s-a mărit foarte mult de când au fost stabilite vechile plafoane.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.