miercuri, 16 septembrie, 2026

Doi copii din Buzău, prinși la scurt timp după ce au spart cinci magazine din zona Bazarului

Doi copii din Buzău, prinși la scurt timp după ce au spart cinci magazine din zona Bazarului

Facebook
Twitter
Email
Un poliţist din cadrul Poliţiei Municipiului şi un jandarm care acţionau în zona Bazar din municipiul Buzău au observat doi copii care încercau să forţeze cu o şurubelniţă sistemul de închidere al uşii de acces într-o societate comercială. S-a întâmplat în noaptea de 27 spre 28 decembrie, în jurul orei 23.30.

Cei doi hoți au fost conduşi la sediul Poliţiei municipiului Buzău pentru continuarea cercetărilor stabilindu-se că era vorba despre doi minori, în vârstă de 13 ani.
 
În urma cercetării polițiștii au constatat că cei doi puști ar fi pătruns în noaptea de duminică spre luni în cinci magazine din zona respectivă de unde nu au plecat însă cu mare lucru dat fiind că nu existau bani lăsați peste noapte în magazine.
 
Asupra acestora au fost găsite un telefon mobil şi 48 de cartele TV, cu privire la care s-a stabilit că au fost sustrase din incinta unei societăţi comerciale din apropierea locului în care fuseseră depistaţi cei doi copii.
 
Minorii s-au ales cu dosar penal cercetările fiind continuate de poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei municipiului Buzău pentru documentarea întregii activităţi infracţionale.
 

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.