Ajunul Crăciunului a fost cu ghinion pentru președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu. Acesta a fost surprins circulând cu viteză mare pe raza localității buzoiene Mihăilești, fiind nevoit să predea permisul de conducere echipajului de poliție care l-a oprit.
Joi, 24 decembrie, în jurul orei 14.00, bolidul condus de şeful FRF a dat peste cap radarul poliţiştilor buzoieni amplasat pe raza localităţii Mihăileşti.
Aparatul indica 104 kilometri pe oră, cu 54 de kilometri în plus faţă de limita admisă în interiorul localităţii.
Răzvan Burleanu a fost oprit la primul filtru de poliţie, unde a fost nevoit să predea permisul de şofer, pentru o perioadă de 90 de zile. Oficialul a fost sancţionat, de asemenea, cu nouă puncte amendă.
Răzvan Burleanu se deplasa pe drumul european E 85, dinspre Bucureşti către Buzău.








