miercuri, 16 septembrie, 2026

Social-democratul Gabriel Baciu a fost ales vicepreședinte al CJ Buzău

Social-democratul Gabriel Baciu a fost ales vicepreședinte al CJ Buzău

Facebook
Twitter
Email
Gabriel Baciu de la PSD este noul vicepreședinte al Consiliului Județean Buzău. El a fost ales, joi, în cadrul ședinței miniparlamentului județean, în urma votului consilierilor județeni. PNL nu a votat. Un număr de 25 de consilieri si-au exprimat votul din care 22 au votat „pentru”, unul „impotrivă” în timp ce două voturi au fost anulate, in final fiind validat Gabriel Baciu in postul de vice al CJ.

Inițial, PSD a luat în calcul propunerea lui Ștefan David de la DGASPC Buzău pentru funcția de vice al CJ Buzău, însă ulterior, s-a revenit asupra deciziei, iar Baciu a fost propunerea PSD, care joi, a trecut fără probleme.
 
Gabriel Baciu va face echipă de acum încolo cu social democrații Petre Emanoil Neagu, care este președinte al Consiliului Județean, și cu Adrian Petre, vicepreședinte.
 
Cel de-al doilea post de vice al deliberativului județean a rămas vacant după ce Petre Emanoil Neagu, fost vicepreședinte, a fost ales președinte, în momentul în care Cristi Bîgiu și-a dat demisia din funcția în care a fost ales în 2012.
 

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.