Un grav accident rutier s-a produs azi-noapte pe raza localității buzoiene Chiojdu. Un bărbat a murit iar alți trei au fost răniți după ce autoturismul condus de un șofer băut a părăsit carosabilul și s-a răsturnat într-un șanț.
Tragedia s-a produs puțin după miezul nopții pe DJ 102 P. Cei patru tineri veneau dinspre Cătina când șoferul de 29 de ani a pierdut controlul direcției, într-o curbă, iar mașina, înmatriculată în străinătate, s-a răsturnat în șanțul de pe marginea șoselei.
Unul dintre pasageri, un localnic din Cătina, de 38 de ani, a murit pe loc. Ceilalți doi pasageri, unul de 29 de ani, iar celălalt de 34 de ani, toți din Cătina, au ajuns la spital cu răni grave. La spital a ajuns și conducătorul auto, de 29 de ani, care a suferit de asemenea vătămări corporale, dar și pentru a-i fi recoltate probe de sânge.
Inițial, polițiștii au stabilit la testarea lui cu etilotestul că șoferul prezenta o concentrație alcoolică în aerul expirat de 0,9 mg/l. Polițiștii i-au întocmit dosar penal conducătorului auto și continuă cercetările.








