miercuri, 16 septembrie, 2026

Bărbat decedat după ce căruța sa a fost lovită de un autoturism

Bărbat decedat după ce căruța sa a fost lovită de un autoturism

Facebook
Twitter
Email

Traficul pe drumul național 22, Râmnicu Sărat-Brăila, a fost blocat luni seara din cauza unui accident rutier soldat cu decesul unei persoane.

Potrivit IPJ Buzău, în accidentul produs între localitățile Boldu și Râmnicelu au fost implicate un autoturism și o căruță.

Din primele verificări efectuate la fața locului a rezultat că în timp ce se deplasa cu un autoturism pe DN22 din direcția Râmnicu Sarat către Brăila, un râmnicean de 19 ani a intrat în coliziune cu un atelaj care circula în aceeași direcție şi care nu ar fi fost semnalizat corespunzător circulației pe timp de noapte.

În urma impactului dintre cele două vehicule, un bărbat din atelaj a decedat (41 de ani) şi celălalt a fost transportat la spital (38 de ani), ambii fiind din Boldu.

De asemenea, şoferul râmnicean a necesitat îngrijiri medicale. Totodată, conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. În cauză se va întocmi dosar penal şi cercetările sunt continuate de polițiștii rutieri.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.