miercuri, 16 septembrie, 2026

Directorul din Primărie, Ion Gegea, va fi în arest la domiciliu pe durata anchetei în dosarul de fraudare a bugetului local

Directorul din Primărie, Ion Gegea, va fi în arest la domiciliu pe durata anchetei în dosarul de fraudare a bugetului local

Facebook
Twitter
Email
Magistraţii Curţii de Apel Ploieşti au admis, luni, contestaţia lui Ion Gegea împotriva măsurii arestării preventive dispuse de Tribunalul Buzău, săptămâna trecută. Astfel, directorul executiv al Direcţiei Economice din cadrul Primăriei Buzău a fost eliberat din arestul Poliţiei și va fi cercetat în continuare în stare de arest la domiciliu, măsură dispusă de instanţă pentru o perioadă de 30 de zile.

Pe 19 noiembrie, directorul Direcţiei Economice din Primăria Buzău a fost arestat preventiv, iar alţi patru funcţionari au primit arest la domiciliu, pe durata anchetei procurorilor DIICOT în dosarul de fraudare a bugetului local.
 
Membrii grupului infracţional sunt acuzaţi că timp de cinci ani au favorizat zeci de firme deţinute de rude sau prieteni ai mai-marilor din Primăria Buzău, prin ştergerea unor amenzi ori scutirea de la plata dărilor către bugetul local.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.