O buzoiancă de 36 de ani, din oraşul Pătârlagele, a murit, iar fetiţa ei în vârstă de 7 ani a fost grav rănită, după ce maşina în care se aflau a fost izbită violent de un autoturism condus de un şofer băut. Accidentul s-a produs miercuri seară pe DN 10, la ieşirea din localitatea Pătârlagele. Victima, Anca Maria Voica, era învățătoare la Liceul Tehnologic Pătârlagele, localitate în care își avea și domiciliul.
Potrivit poliţiştilor, şoferul unui autoturism Volvo a pătruns pe contrasens după ce a încercat o depăşire riscantă într-o curbă, chiar la ieşire din oraş. Autoturismul în care se afla femeia de 36 de ani şi fiica ei, o Dacie, a fost pur şi simplu spulberată.
Echipajele de la Ambulanţă sosite la locul accidentului s-au chinuit zeci de minute să o resusciteze pe femeie, însă fără rezultat. Fetiţa a fost, de asemenea, rănită grav, şi a fost transportată la Spitalul Judeţean Buzău.
Poliţiştii vor decide dacă împotriva şoferului vinovat de tragedie, şi el tot din Pătârlagele, vor lua măsura reţinerii sau dacă va fi cercetat în libertate. Bărbatul a fost testat cu aparatul Drager, acesta indicând o alcoolemie de 0.40 mg alcool pur în aerul expirat.

Decesul prematur al tânărului cadru didactic a șocat comunitatea din mica localitate buzoiană. Colegii de catedră nu își pot imagina că Anca nu mai este, în timp ce zeci de buzoieni, cunoscuți și necunoscuți, transmit mesaje de condoleanțe și se roagă pentru sănătatea micuței, acum internată în spital.
”Dumnezeu să te ierte, Anca !!!!! Nu te vom uita niciodată!!! Iar tu Teuța să te faci bine, însănătoșire grabnică!!”, scrie Andreea Ivan pe contul de Facebook al învățătoarei.
Potrivit unor martori, impactul a fost atât de puternic, încât mașina condusă de Anca, o Dacia 1310, aproape că s-a rupt în două, bucăți din caroserie fiind împrăștiate pe o rază de câteva zeci de metri. Lovitura puternică a contorsionat fiarele, femeia de 36 de ani rămânând încarcerată în mașină. Deși s-au chinuit zeci de minute să o readucă la viață, medicii care au efectuat resuscitarea au fost nevoiți să declare decesul.








