Autotrenul care avea două remorci încărcate cu cherestea s-a răsturnat peste un microbuz de transport persoane în care se aflau 13 pasageri.
 
Potrivit poliţiştilor, microbuzul staţiona pe marginea carosabilului, pe banda de mers spre Râmnicu Sărat, pentru remedierea de către şofer a unei probleme la motor. 
 
 
Autotrenul care venea dinspre Focşani a intrat în plin în microbuz, l-a aruncat într-un şanţ după care s-a răsturnat cu toată încărcătura de cherestea peste el. Trei persoane de pe banchetele din spatele microbuzului au murit pe loc.
 
 
Mai mulţi martori spun că şoferul autocamionului ar fi leşinat pe loc în momentul în care a coborât de la volan şi a realizat dezastrul produs de el.
 
Microbuzul implicat în accident transporta echipa de handbal masculin CSU Târgoviște, care duminică a avut meci în deplasare, iar cele trei victime decedate sunt, cel mai probabil, sportivi legitimați la clubul dâmbovițean.
 

 
Echipaje de poliţie rutieră şi de la ambulanţă au sosit imediat la faţa locului.

 
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Buzău a activat ”Planul Rosu”, care presupune intervenţia a importante efective de la mai multe instituţii.
 
La faţa locului au fost concentrate trei autospeciale pentru descarcerare, şase ambulanţe şi trei autospeciale pentru transport victime multiple, două fiind aduse de la ISU Bucuresti – Ilfov, o autospecială de stingere incendii şi o autospecială de primă intervenţie şi comandă. 
 
Răniţii care au fost descarceraţi au fost transportaţi la spitalele din Râmnicu Sărat şi Buzău.