Un buget de 300 de mii de lei va fi alocat anul acesta de autoritățile județului Buzău pentru cheltuielile prilejuite de organizarea Zilei Naționale și a celorlalte manifestări specifice sărbătorilor de iarnă. Suma, care este mai mică decât cele din alți ani, urmează a fi aprobată în ședința ordinară a lunii octombrie a Consiliului Județean Buzău.
La Buzău, Consiliul Județean va aloca suma de 300 de mii de lei pentru organizarea Zilei Naționale, pentru masa specifică zilei, cu fasole și ciolan, dar și pentru concertul ce va urma după ceremonialul militar ce va avea loc pe Bulevardul Nicolae Bălcescu. Față de anul trecut, fondul alocat este cu 50 de mii de lei mai mic.
Din suma de 300 de mii de lei va fi organizat și Revelionul în centrul Buzăului, de asemenea vor fi oferite pachete pentru copiii instituționalizați, pentru bătrâni si colindători.
Și la Râmnicu Sărat, autoritățile se pregătesc pentru sărbătorile de iarnă. Oficialii din Primărie au trasat sarcini clare astfel că s-a început deja montarea primelor instalații de sărbători. În zona centrală a orașului urmează să fie montate instalații noi, mai spectaculoase, iar pomi de Crăciun vor fi împodobiți în mai multe zone ale municipiului.








