RER Buzău își îndreaptă atenția către asociațiile de proprietari în procesul de extindere a campaniei de colectare selectivă în municipiul Buzău. După terminarea zonelor de case, operatorul de salubritate dorește să implice în colectarea selectivă și asociațiile de proprietari, unde volumul generat de deșeuri este considerabil.
Conferința Asociațiilor de Proprietari a fost un bun prilej pentru RER Buzău de a transmite conducerilor asociațiilor de proprietari prezente, și nu numai, mesajul campaniei sale „Sacul galben” dar și de a-i informa cu privire la cadrul legislativ care obligă persoanele fizice dar și juridice la realizarea separării deșeurilor din propria gospodărie.
Așa se face că, după 3 săptămâni de la conferință câteva asociații de proprietari s-au prezentat la sediul firmei și au solicitat implementarea campaniei și la ei în asociație, semn că există oameni responsabili care au receptat mesajul imediat și au acționat. În această situație se află asociațiile de proprietari PT.12/4 Unirii, PT. 16/7, Pt. 7/3 Broșteni, As. Prop. Bl.12-Micro 5, care au solicitat saci galbeni și s-au arătat dispuși să își mobilizeze locatarii să colecteze în saci galbeni, care împreună cu personalul de curățenie al asociației să strângă sacii în ziua de colectare stabilită.
Asociațiile de proprietari sunt responsabile de colectarea selectivă!
Fiecare asociație de proprietari trebuie să susțină demersurile făcute de operatorul de salubritate pentru recuperarea deșeurilor reciclabile generate de blocuri, deșeuri care în momentul de față sunt depozitate amestecat la platformele de gunoi special amenajate.
Deși numărul de containere clopot amplasate în apropierea blocurilor s-a mărit, practica demonstrează că, din păcate, nu toți locatarii le folosesc, ei continuând să arunce deșeurile amestecat în containerele de pe platformă. Pentru a veni în întâmpinarea asociațiilor de locatari, RER Buzău propune acestora să le ofere saci galbeni pentru colectarea duală.
Ținând cont de spațiile reduse de depozitare, existența unui singur sac pentru toate tipurile de materiale reciclabile este soluția optimă pentru fiecare apartament în parte. Astfel, în sacul galben locatarii vor trebui să pună toate reciclabilele la un loc: hârtie, cartoane, pet-uri, doze de aluminiu, cutii de lapte etc., iar acestea vor ajunge la stația de sortare unde vor fi sortate pe categorii. Important este ca aceste materiale reciclabile să fie separate de resturile menajere!
„Pentru a veni în sprijinul utilizatorilor noștri și ca urmare a punerii în funcțiune a Stației de Sortare, propunem aplicarea unui sistem de colectare duală, prin folosirea sacului galben. Acest sistem de colectare este adaptat deficiențelor de spațiu întâlnite la blocuri și este cea mai eficientă soluție până în momentul de față de colectare selectivă la asociațiile de proprietari. Însă, trebuie să înțelegem, toți cei implicați, că acestă colectare selectivă se poate realiza 100% doar cu responsabilități asumate și respectate de fiecare în parte – operator de salubritate, respectiv, asociații de proprietari. Noi, în calitate de operator de salubritate, ne angajăm să punem la dispoziția asociațiilor de locatari saci galbeni gratuit, colectarea și transportul acestora se vor face fara niciun cost suplimentar. În acest context, asociațiile de locatari trebuie să își asume și ei, de cealaltă parte, responsabilitatea de a distribui sacii la fiecare apartament și să îi strângă de la fiecare ușă, cu ajutorul femeii de serviciu, și să îi coboare în scara blocului sau să îi depoziteze într-un spațiu în ziua de colectare stabilită de comun acord”, a declarat Denisa Nicu, specialist în Relații Publice, SC RER Ecologic Service Buzău SA.
Obligații legale și responsabilități pentru mediu
Legea nr. 101/2006 a serviciului public de salubrizare a localităților, modificată prin Legea nr. 99/2014, prevede la art. 24 alin.6, lit.d) faptul că membrii comunităților locale, persoane fizice sau juridice, au, în calitatea lor de utilizatori direcți sau indirecți ai serviciului de salubrizare, următoarea obligație: să asigure precolectarea separată, în recipientele asigurate de operatorul serviciului, distinct inscripționate și amplasate în spații special amenajate, a deșeurilor pe care le-a generat în propria gospodărie sau ca urmare a activităților lucrative pe care le desfașoară.








