Dintre cei peste 4000 de elevi buzoieni care au terminat în această vară clasa a VIII-a, aproximativ 300 nu s-au mai înscris la liceu. Pentru a mai recupera din copiii care par a fi abandonat școala, Inspectoratul Școlar va cere primăriilor din județ să se implice în contactarea familiilor acestora.
O mica parte o reprezintă repetenţii, dar cei mai mulţi sunt cei care au renunţat la şcoală. Statistica îngrijorează Inspectoratul Şcolar. ”Am constatat că din cei 4000 de elevi care erau posibili candidați, și spun asta pentru că nu toți au promovat în clasa a opta, avem un număr de 296 de elevi pe care nu-i regăsim înscriși la liceu. Au abandonat din diferite motive, fie plecați în străinătate dar și din cauza lipsurilor materiale, pentru că deși învățământul este gratuit mai e nevoie și de alte cheltuieli, pe îmbrăcăminte, rechizite”, a declarat Geta Burducea, inspector șef IȘJ Buzău.
Potrivit reprezentanților IȘJ, principalul motiv pentru care elevii nu s-au mai înscris la liceu este sărăcia. Chiar dacă anul şcolar a început de aproape o lună, cadrele didactice continuă eforturile ca o parte dintre elevi să se înscrie la liceu. Astfel, una dintre măsurile Inspectoratului Școlar va fi aceea de a cere administrațiilor locale din județ să se implice în contactarea familiilor copiilor care au abandonat școala după terminarea gimnaziului. Aceștia mai au la dispoziție locuri în liceele tehnologice.
În acest an Guvernul a aprobat Strategia privind reducerea părăsirii timpurii a şcolii. România îşi propune reducerea ratei cu şase procente, pentru a atinge ţinta asumată în cadrul Strategiei Europa 2020. Documentul conţine măsurile care urmează a fi implementate în scopul reducerii procentului tinerilor care au finalizat cel mult clasa a opta şi au renunţat la şcoală.








