Două eveminente muzicale care au făcut istorie la Buzău, festivalurile BLUZĂU și TOP T, renasc în această toamnă. Ambele ediții vor avea loc la Cafeneaua Artiștilor de pe Bulevardul Nicolae Bălcescu.
Festivalul de jazz și blues BLUZĂU, ajuns la cea de-a 20-a ediție va avea loc în perioada 9-10 octombrie. Acesta se va desfășura sub deviza “Friends will be friends” și va avea pe afiș șapte sau opt formații reprezentative în istoria festivalului.
TOP T 2015, se va desfășura sub deviza “sfârşitul erei prezente” în intervalul 5-8 noiembrie, pe durata a dousă sau trei zile, cu participarea a 8-9 formaţii dintre premianţii festivalului din cele 28 de ediţii.
Ambele evenimente vor avea loc în Cafeneaua Artiștilor, locul devenit în ultimii ani prima alegere pentru artiștii care concertează la Buzău.
Tot în această toamnă, iubitorii rock-ului îi pot vedea în cocncert pe cei de la Iris, în formula consacrată, după revenirea lui Cristi Minculescu. Spectacolul acestora are loc în cadrul turneului naţional „Din nou împreună”, şi va avea loc pe 2 octombrie 2015, cu începere de la ora 19.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor.








