Polițiștii buzoieni de la Serviciul Rutier au descins în forță, în această dimineață, într-una dintre cele mai aglomerate intersecții din municipiul Buzău, cea de la intrarea în Parcul Crâng. Cei vizați de acțiune au fost pietonii, tot mai des victime ale acidentelor rutiere. Nu au fost acordate amenzi, ci pliante și sfaturi pentru a se feri de pericole în trafic.
Potrivit statisticilor Poliției Rutiere buzoiene, și în acest an, numeroase accidente de circulație au avut ca victime pietoni. Unii dintre aceștia au fost loviți de mașini chiar pe trecerea de pietoni. Acesta este motivul pentru care polițiștii buzoieni au decis să iasă în stradă ca să le ofere pietonilor sfaturi pentru a se feri de evenimentele rutiere.
Participant la acțiunea de astăzi a polițiștilor, șeful Biroului Rutier Buzău, subcomisarul Gheorghe Colăcel, atrage atenția asupra faptului că pietonii cad tot mai des victime ale evenimentelor rutiere. Un asemenea caz s-a produs la începutul săptămânii, când un copil a fost acroșat de o mașină pe strada „Alexandru Marghiloman” din Buzău.
Acțiunea de astăzi face parte din campania preventivă a Poliției Rutiere Buzău, intitulată „Nu trece dincolo, alege viața!”.








