Două licee din județul Buzău au încheiat sesiunea de vară a examenului de Bacalaureat 2015 cu promovabilitate zero. Alte trei licee au avut sub 20 rata de promovare.
La Liceul Tehnologic Vernești, doar doi elevi s-au înscris la examen. Ulterior, unul dintre ei, elev dintr-o promoție anterioară, s-a răzgândit și nu s-a mai prezentat la examen. Cel de-al doilea a picat cu note foarte mici, respectiv 3,25 la română, 1,55 la matematică și 3,65 la biologie.
Liceul Tehnologic din Lopătari este cea de-a doua instituție de învățământ cu promovabilitate zero . Doar doi elevi de aici au susținut examenul, ambii din promoții anterioare, însă niciunul nu a promovat. Cea mai mare medie a fost 5,98, la două sutimi de nota minimă necesară promovării.
Pe lista liceelor buzoiene cu rezultate slabe se mai află Liceul Tehnologic „Victor Frunză” din Râmnicu Sărat, cu doar opt concurenți promovați, dintre cei 88 prezenți în examen, Liceul Tehnologic Economic „Elina Matei Basarab” Râmnicu Sărat, cu promovabilitate 11% și Liceul particular Prima School, cu un concurent promovat din cinci prezenți.








