Atmosferă de carnaval pe străzile orașului Buzău. Peste o sută de dansatori de Salsa, de la cele mai bune şcoli din ţară, dar şi din străinătate, au oferit buzoienilor un spectacol inedit de muzică, dans şi culoare. Alaiul de dansatori a parcurs aproape patru kilometri prin oraș.
Cu TIR-uri transformate în ringuri de dans, costume extravagante, ritmurile latino şi dansatoare neobosite, ritmurile de salsa au răsunat în tot oraşul. Pentru câteva ore, Buzăul s-a transformat într-un uriaș ring de dans. Cine nu a dansat pe stradă, a dansat în camioanele special amenajate pentru paradă.
Din carvană au făcut parte majorete, câteva fanfare şi mulţi dansatori. Unii dintre ei au venit special din Republica Dominicană, Italia sau Brazilia pentru acest eveniment. „Salsa pentru mine înseamnă ritm, fericire, tot ce este frumos și distractiv”, spune Viviane, dansatoare din Brazilia.
Destinaţia petrecăreţilor a fost un club din oraş. La carnavalul de la Buzău, aflat la a patra ediție, au participat reprezentanți de la peste 30 de școli de dans din țară, dar și din Cuba, Italia, Spania și Bulgaria.








