miercuri, 16 septembrie, 2026

Fostul președinte al Consiliului Județean Buzău, Cristinel Bîgiu, va părăsi Penitenciarul Focșani în cursul acestei zile

Fostul președinte al Consiliului Județean Buzău, Cristinel Bîgiu, va părăsi Penitenciarul Focșani în cursul acestei zile

Facebook
Twitter
Email

Potrivit purtătorului de cuvânt al Penitenciarului Focșani, comisar Georgeta Gură, Cristinel Bîgiu a primit astăzi hotărârea defintivă a Judecătoriei Focșani prin care i s-a admis joi cererea de eliberare condiționată și va fi pus în libertate în următoarele ore.

Decizia instanței nu a fost contestată în termenul de trei zile dispus de judecătorul de drepturi și libertăți astfel că ea a rămas valabilă.

Judecătoria Focșani a admis pe 6 februarie cererea de liberare condiţionată formulată de fostul președinte al Consiliului Județean Buzău, Cristinel Bîgiu, și a dispus liberarea condiţionată a acestuia din pedeapsa de 5 ani şi 10 luni închisoare, aplicată prin sentința penală pronunţată anul trecut de Tribunalul Vrancea, pentru săvârşirea infracţiunii luare de mită.

Intervalul cuprins între data liberării condiţionate şi data împlinirii duratei pedepsei – 20.09.2021- constituie termen de supraveghere pentru condamnat, a decis instanța.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.