Solidaritatea unui oraș i-a adus unui bolnav de leucemie încă zece ani de viață. În 2005, Ștefăniță Gavrilă a primit în dar de la concitadinii săi din Râmnicu Sărat, județul Buzău, banii necesari unei operații în Italia. Oamenii organizau mitinguri pentru strângere de fonduri, gestul lor fiind intens mediatizat la nivel național. Din păcate, boala a învins iar sâmbătă Ștefăniță a trecut în lumea celor drepți.
În urmă cu zece ani, toată presa națională scria despre mitingurile și intensele campanii umanitare, organizate de tineri din municipiul Râmnicu Sărat, pentru salvarea unui băiat de 19 ani, Ștefăniță Gavrilă. Colegii de liceu aflaseră de suferința acestuia, aplazie medulară severă, o formă de leucemie cu o evoluție galopantă, și au făcut tot posibilul pentru a strânge fondurile necesare unui tratament în străinătate.
Medicii au spus că, fără un transplant de măduvă, băiatul ar trebui să se pregătească pentru moarte, în mai puțin de luni. I s-a dat șansa că ar putea să facă în străinătate o operație care costa 150.000 de euro, o sumă uimitoare.
Familia Gavrilă nici nu apucase să se resemneze, când colegii băiatului de la Liceul „Alexandru Vlahuță” și alți tineri din Râmnicu Sărat au pornit într-un demers nemaivăzut până atunci de strângere de bani, pentru operație. Ișeau pe străzi, la mitinguri cu scop umanitar, o dată la câteva zile, scandând lozincile durerii: „Și voi aveți copii!”, „Vrem să trăiești!”, „Nu vrem indiferență!” sau ”Ștefăniță, te iubim!”.
Aveau la ei cutii pentru donații, cu poza colegului lor lipită pe ele, magazinele din oraș erau pline de astfel de pușculite, unde veneau să doneze până și copiii de trei, patru ani. ”De la Revoluție încoace, românii au făcut mitinguri împotriva guvernelor, a prețurilor și a restructurării. Tinerii din Râmnicu Sărat ies pe străzi, oprind circulația mașinilor, pentru o viață”, așa relata Observatorul de la Antena 1 despre gestul de solidaritate al râmnicenilor.
În primele zile de campanie, reflectată și în mass-media centrale, părinții reușiseră să strângă 57.000 de euro, bani cu care Ștefăniță a început tratamentul la o clinică din Roma.
Cu ajutorul râmnicenilor sufletiști, băiatul bolnav de aplazie medulară severă a mai trăit zece ani, și nu două săptămâni, cât ar mai fi supraviețuit dacă nu ajungea pe mâinile medicilor italieni. A murit, sâmbătă, în jurul prânzului, la vârsta de 29 de ani, la clinica din Roma, unde se afla sub tratament.
Chiar dacă suferința îl măcina pe interior, băiatul alintat de prieteni „Nikita” avea mereu zâmbetul pe buze. În urma unui comunicat de presă oferit de familie, decesul a survenit „în urma unor complicații”, nedorind să ofere alte detalii.
Apropiații fac apel la toți cei care l-au cunoscut pe Ștefăniță să îi aducă un ultim omagiu la căpătâi. Prietenii și cunoscuții s-au grăbit să îi lase zeci de mesaje de condoleanțe pe pagina personală de Facebook.








