miercuri, 16 septembrie, 2026

VIDEO Eveniment rutier surprins de camerele de supraveghere. O căruță este lovită în spate de un camion, la Smeeni

VIDEO Eveniment rutier surprins de camerele de supraveghere. O căruță este lovită în spate de un camion, la Smeeni

Facebook
Twitter
Email
O tamponare spectaculoasă între un autotren şi o căruţă, a avut loc duminică, în jurul orei 19.30 pe DN 2C pe raza localităţii Smeeni. Totul a fost surprins de o cameră de supravegere din Smeeni şi s-a întâmplat în apropierea unei treceri de pietoni din centrul comunei.

Un autotren condus de un şofer polonez, nu a observat din cauza soarelui o căruţă condusă de un bărbat de etnie romă din Smeeni, ce tocmai staţionase la un bar din zonă, şi a lovit-o în plin din spate.
 
Pe imagini se observă cum, imediat după impactul violent, un tânăr ce tocmai a coborât din căruţă este trântit la pământ peste una dintre roţile atelajul. In căruţă se mai afla şi o femeie împreună cu un bărbat, ambii scăpând fără nicio zgârietură. Femeia a coborât din căruţă şi a sunat imediat la 112, pentru a anunţa accidentul.
 
Imediat la faţa locului au sosit poliţişii secţiei 13 de poliţie rurală Smeeni, care au început cercetările pentru a stabili exact cauzele producerii evenimentului rutier.
 
Din cercetările efectuate de poliţişti, din relatările martorilor şi din imaginile surprinse de una dintre camerele de supraveghere, s-a stabilit că vinovat de producerea evenimentului rutier se face căruţaşul care, conform Codului Rutier nu avea dreptul să circule cu căruţă pe un Drum Naţional şi nici nu avea voie să staţioneze cu aceasta în dreptul unei treceri de pietoni. Redactor/operator: Răzvan Nicula
 

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.