Locuitorii din sudul orașului Buzău vor putea face cumpărăturile la un supermarket Lidl, care s-ar putea deschide până la sfârșitul acestui an. Autoritățile locale spun că retailerul german se interesează de terenul pe care este amplasată fosta închisoare din Bariera Ploiești.
Potrivit conducerii Primăriei Buzău, magazinul de tip discount, care deține deja o unitate în zona fabricii Contactoare, a solicitat deja documentele privind Planul Urbanistic Zonal, etapă premergătoară investiției.
Dacă tranzacția cu proprietarul terenului din zona fostei închisori, cel vizat de investitorul german, va decurge rapid, magazinul ar putea deveni funcțional din acest an.
”În funcție de această investiție anunțată în zonă, intersecția din Bariera Ploiești ar putea suferi îmbunătățiri, fie prin amenajarea unui sens giratoriu, fie prin modernizarea semafoarelor”, a declarat viceprimarul Fănică Bârlă.
Vestea sosirii unui mare supermarket în sudul orașului este salutată de locuitori, zona fiind mai puțin dezvoltată din punct de vedere comefcial decât nordul, unde sunt concentrate mall-urile Galleria și Aurora, precum și principalele supermarketuri Carrefour, Pennymarket XXL și Kaufland.








