miercuri, 16 septembrie, 2026

Primăria Buzău amenajează un parc pe locul viran folosit ca groapă de gunoi de locuitorii cartierului Mihai Viteazu

Primăria Buzău amenajează un parc pe locul viran folosit ca groapă de gunoi de locuitorii cartierului Mihai Viteazu

Facebook
Twitter
Email
Muncitorii firmei Urbis Serv, aflată în subordinea municipalității buzoiene, lucrează în aceste zile la amenajarea parcului peste locul viran de la capătul străzii Aurel Vlaicu din cartierul Mihai Viteazul. 

”Acest părculeț a apărut dintr-o necesitate, deoarece acolo se adunau gunoaie din tot cartierul. În preajmă sunt crescători de anim și nu am reușit niciodată să îi prindem în fapt. Am decis să facem părculețul, ca să evită orice conflict cu cei rău-voitori”, a declarat Alexandru Dunel, viceprimar.
 
Spațiul verde este încă în lucru. A fost adus pământ fertil, s-au pus bordurile şi chiar s-a trasat şi asfaltat o alee ramificată, pe marginea căreia au fost stabilite locurile pentru bănci.
 
În primă fază, părculeţul va fi gazonat şi se vor planta flori. Băncile vor fi fixate şi ele pentru ca locuitorii cartierului să se poată odihni în aer liber.
 
La toamnă vor fi plantaţi şi arbori şi arbuşti iar părculeţul va deveni unul foarte cochet. Obiectivul va intra sub supravegherea permanentă a Poliției Locale, pentru ca persoanele care depozitau gunoaiele în această zonă, să nu-şi reia proastele obiceiuri. 

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.