Cel puțin zece profesori din Buzău sunt, de câteva ore, în audieri, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, într-un dosar de corupție, unii în calitate de suspecți, alții de martori. Este vorba despre corectorii care au făcut parte din comisia de bacalaureat de la Liceul Sportiv, din sesiunea august-septembrie 2013. Unii dintre ei ar fi luat șpagă de la elevi, pentru a nota favorabil mai multe lucrări.
Potrivit procurorilor, în această dimineață au avut loc și percheziții domiciliare, iar dascălii au fost aduși la Parchet de echipaje ale poliției. Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, ar fi vorba despre profesori de la Liceul ”Costin Nenițescu”, Colegiul Tehnic, Liceul cu Program Sportiv și Colegiul Hasdeu.
”Urmare autorizării dispusă de instanța de judecată s-au efectuat percheziții domiciliare la mai multe adrese din județul Buzău și s-a realizat aducerea la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău a unor persoane în vederea audierii și luării măsurilor procedurale legale. În prezenta cauză se fac cercetări față de mai multe cadre didactice care au făcut parte din Comisia de bacalaureat din sesiunea august-septembrie 2013 și care au avut calitatea de profesori corectori, sub aspectul infracțiunilor de abuz în serviciu, fals în înscrisuri oficiale și infracțiuni de corupție”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău.
Sesiunea de bacalaureat august-septembrie 2013 a fost organizată conform reglementărilor în vigoare la Centrul de Evaluare Zonală din județul Buzău de la Liceul cu program sportiv din municipiul Buzău. ”Am fost luată de doi agenți de poliție și adusă la Parchet, pentru a confrunta semnăturile de pe anumite lucrări, mai precis dacă ele îmi aparțin”, ne-a declarat o profesoară de matematică, adusă ca martor la audieri.
Procurorii instrumentează cauza cu sprijinul I.P.J. Buzău, Serviciul Județean Anticorupție Buzău, beneficiind de suportul tehnic și informativ de specialitate al S.P.I.
Noua anchetă a derivat din dosarul profesorului Viorel Miriţescu, fostul director al Liceului din Verneşti.
La jumătatea lunii martie 2015, Viorel Miriţescu a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău pentru comiterea infracţiunilor de trafic de influenţă, complicitate la trafic de influenţă, loviri şi alte violenţe şi lipsire de libertate în mod ilegal. Pe lângă acesta, alte trei persoane, Mărioara Milea, Adrian Stoicescu şi Marian Stoicescu, vor fi judecate de magistraţii Tribunalului Buzău.
Viorel Mirițescu, la acea dată director la Liceul Tehnologic din comuna Verneşti, a primit, printr-un intermediar, o sumă de bani de la o persoană fizică pentru efectuarea de intervenţii în scopul promovării de către acea persoană a examenului de Bacalaureat din sesiunea august-septembrie 2013.
De asemenea, a primit de la o altă persoană fizică o sumă de bani pentru a-i facilita promovarea probei de matematică la examenul de bacalaureat din aceeaşi sesiune, august-septembrie 2013.
În luna noiembrie 2014, inculpatul Viorel Mirițescu a exercitat violenţe fizice asupra persoanei fizice care îi remisese suma de bani prin intermediar, producându-i leziuni traumatice care au necesitat îngrijiri medicale, impiedicând-o totodată să părăsească incinta locaţiei în care se afla.
În luna august 2014, inculpata Mărioara Milea, secretar şef la o instituţie de învăţământ din municipiul Buzău, a pretins şi primit o sumă de bani de la unul din candidaţi, pentru a interveni pe lângă profesorii corectori în scopul promovării probei la disciplina de limba şi literatura română a examenului de bacalaureat din sesiunea august-septembrie 2014.
Inculpatul Marian Stoicescu a pretins, în anul 2013, o sumă de bani de la aceeaşi persoană fizică – candidat la susţinerea examenului de bacalaureat din sesiunea august-septembrie 2013, susţinând că va interveni prin Viorel Miriţescu, care ar avea influenţă asupra profesorilor corectori, pentru promovarea probelor, iar inculpatul Adrian Stoicescu a remis inculpatului Viorel Miriţescu suma de bani primită de la acel candidat, în scopul efectuării intervenţiei pentru promovarea examenului.
În acelaşi mod, inculpatul Adrian Stoicescu a primit de la un alt candidat o sumă de bani, lăsând să se înţeleagă că poate interveni pentru obţinerea unei note de promovare la disciplina matematică de la examenul de bacalaureat din aceeaşi sesiune.
Din cercetările efectuate în cauză rezultă că inculpaţii s-au prevalat de influenţa asupra unor funcţionari şi cadre didactice din învăţământ şi că au dat dovadă de un mod de operare complex.








