Buzoianul care a rămas fără penis, în urma unei infecții, ar putea rămâne traumatizat psihic pentru tot restul vieții, cred specialiștii. Îl paște chiar tentativa de suicid, dacă se va lăsa pradă depresiei, spune psihiatrul Maria Cristache, care este convinsă că un ajutor important pentru pacient ar fi, pe lângă o consiliere psihologică, refacerea organului genital prin transplant.
Pierderea organului genital produce psihicului unui bărbat traume mult mai grave decât dacă ar fi pierdut o mână sau un picior, cred specialiștii. Se instalează mai întâi complexul de inferioritate, apoi suprimarea acestui instinct primar ar putea genera tulburări de personalitate.
”Repercursiunile în plan psihic sunt incomensurabile pe tot restul vieții, mai gave decât în cazul altor pierderi de ordin fizic. Pe acest om poate să să-l pască depresia, poate să-l pască tentativa de suicid. Mi-a fost dat să văd de-a lungul carierei bărbați care își tăiau venele, din cauza impotenței, din cauza faptului faptului că nu mai erau apți să ducă la bun sfârșit acest act reflex cu care ne-am născut”, a declarat dr. Maria Cristache, psihiatru.
Traume psihice identice cu cele trăite de buzoianul Costică Maroleanu sunt întâlnite și la pacienții care devin inapți pentru actul sexual după intervenții în zona genitală.
”Impotența poate apărea nu numai prin accidente chirurgicale, precum în cazul Ciomu sau prin infecție, ci este riscantă chiar o intervenție pe vezică, zonă foarte sensibilă, cu inervație bogată. Trauma psihică este mare și dacă organul este existent dar nu mai poate fi folosit pentru scopul căruia i-a fost destinat. Am avut cazuri când și-au pus capăt zilelor pentru că nu mai puteau fi bărbați. Sunt persoane care trăiesc dramatic pentru că se instalează impotența la vârste mult mai fragede, decât înainte, din cauza stresului cotidian, lipsurilor, grijilor de tot felul care ne traversează, din cauza instabilității care face din noi să nu ne mai găsim locul pe pământ”, a declarat psihiatrul Maria Cristache.
Psihiatrul buzoian este de părere că pacientul trebuie să beneficieze de consiliere psihologică și că de un mare folos ar fi refacerea organului genital.
Costică Maroleanu vrea să ceară Spitalului Județean Buzău 500.000 de euro daune morale pentru traumele psihice şi fizice suferite, iar pentru demersul său și-a angajat avocat. „Impactul psihologic este foarte mare, el nu mai voia să aibă copii, însă susţine că avea viaţă sexuală activă. Astfel de cazuri nu trebuie să mai aibă loc în sistemul medical românesc. Am depus în acest sens plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău şi o sesizare la Comisia de Disciplină a Colegiului Medicilor Buzău. Cerem sancţionarea şefei Secţiei de Nefrologie a Spitalului Judeţean pentru vătămare corporală şi daune morale în cuantum de 500.000 de euro. A neglijat infecţia care a condus la amputarea organului sexual al unui pacient”, a spus avocata bărbatului, Cristina Moiseanu.
Costică Maroleanu a ajuns la în noiembrie 2014 la Spitalul Judeţean Buzău cu insuficienţă renală. Părea o afecţiune banală şi ușor de tratat, însă ghinionul a făcut să pice pe mâinile unor angajaţi neglijenți.
Din cauza mai multor manevre greşite de montare a sondei urinare, organul genital al bărbatului s-a inflamat. „Am fost mutat la Terapie Intensivă, unde s-a montat o sondă urinară probabil greşit. A patra zi am fost mutat pe Secţia Nefrologie. Înainte de a fi mutat, mi s-a demontat sonda urinară, tot greşit, că până am ajuns în secţie deja penisul meu era inflamat“, ne-a declarat Costică Maroleanu.
Pacientul a fost dus în sala de operaţii pentru o prima intervenţie chirurgicală de extirpare a ţesuturilor cangrenate. Trebuia să fie urmată de o a doua operaţie, însă medicul a amânat intervenția. ”După zile întregi în care nu m-a văzut niciun medic şi am primit doar calmante, a venit un specialist, un urolog, dr. Ciochină, am fost operat în aceeaşi zi, mi s-a spus că voi face un transplant de piele, dar asta după 12 ianuarie, când se întoarce din concediu”, a spus bărbatul.
Pentru că exista pericolul ca infecţia să se generalizeze până la sosirea medicului din concediu, Costică Maroleanu a cerut transferul la Spitalul Militar Central din Bucureşti.
Între timp, necroza cuprinsese organul genital aproape în întregime, iar riscul de septicemie era iminent. „Corp penian denudat, neacoperit de tegument, parţial necrozat, de culoare neagră. Tegumentul penian este prezent doar la baza corpului penian fiind intens atins de procesul infecţios şi necrotic”, se arată în scrisoarea medicală întocmită de specialiştii de la Spitalul Militar Central.
Pe 6 ianuarie 2015, bărbatul a intrat în operaţie. Un număr de 15 specialişti l-au consultat înaintea intervenţiei chirurgicale, medicii fiind nevoiţi să recurgă la extirparea organului genital, ca unică soluţie pentru salvarea pacientului. „La consultație, mi s-a spus că este foarte grav, că este o necroză, cu risc de septicemie, și că puteau fi atacate alte organe. Am fost de acord să taie tot penisul iar acum am ajuns să urinez exact ca o femeie”, ne-a declarat Costică Maroleanu. A fost externat după o lună de recuperare în spitalul bucureștean.








