miercuri, 16 septembrie, 2026

VIDEO Lacul lebedelor, pe prundul râului Buzău

VIDEO Lacul lebedelor, pe prundul râului Buzău

Facebook
Twitter
Email
Apariție inedită pe o baltă de la marginea orașului Buzău. Zeci de lebede împreună cu bobocii lor dar și câteva rațe sălbatice poposesc pe un lac format lângă râul Buzău. Prezența grațioaselor exemplare în apropierea orașului nu este însă o premieră.

Lacul format în urma unor excavări, la Vadu Pașii, lângă râul Buzău, în urmă cu cinci ani, a devenit loc de popas pentru 20 de lebede, câțiva boboci, dar și câteva rațe sălbatice. Cât e ziua de lungă, păsările pot fi zărite plutind nestingherite pe luciul apei. Și șoferii care tranzitează zona le-au observat și se opresc din drum ca să le admire.
 
Specialiștii spun că păsările fac parte din specia lebăda albă și sunt protejate de lege. De regulă, lebedele caută zonele cu apă mai caldă și se adăpostesc în locuri care nu sunt afectate de gheață și valuri. Anul acesta, iarna a fost însă mai blândă iar sosirea lor acum lângă orașul Buzău ar putea fi un prim semn că se apropie primăvara. 
 

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.